Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms

V. acţionalism, acţiune, acţiune socială, comportament colectiv

1. Tip de acţiune socială rezultat din agregarea coordonată a unui număr nedeterminat de acţiuni individuale. A.c. apar atunci cînd un grup neorganizat sau latent devine un grup organizat sau semiorganizat. În aceste situaţii, actorii devin conştienţi de interesul lor comun şi caută să-l promoveze printr-o acţiune coordonată relativ la alte grupuri. Trecerea la a.c. nu se face însă de îndată ce a fost conştientizat interesul comun, fie datorită faptului că beneficiul obţinut de fiecare actor prin participarea lui la a.c. poate fi mai mic decît costul participării, fio întrucît obţinerea unor beneficii individuale nu este condiţionată totdeauna de participarea la o a.c. sau, în sfîrşit (teorema lui Olson), deoarece în absenţa unor mecanisme de coerciţie, fiecare individ, în măsura în care consideră contribuţia sa la a.c. ca fiind neglijabilă, poate fi înclinat să se abţină de la participare, tendinţă întărită şi de faptul că beneficiile a.c. sînt împărţite nu numai între participanţi, ci între toţi membrii grupului organizat sau semiorganizat.

2. Sinonim al termenului comportament colectiv, desemnează a. sociale neinstituţionalizate, caracterizate prin mobilizarea indivizilor sau/şi grupurilor în vederea redefinirii unei situaţii acţionate, pe baza unor credinţe generalizate: valori, orientări sau moduri de a acţiona acceptate de fiecare individ doar fiindcă sînt acceptate de ceilalţi. Principalele tipuri de comportament colectiv sînt: panica, folia colectivă (inclusiv ciclurile ostile ale mulţimii, mişcările orientate spre schimbarea normelor, valorilor şi struc­turilor sociale). Comportamentele colective se deosebesc de mişcările sociale prin faptul că sînt instituţionalizate. Ele tind să redefinească o situaţie socială critică cu scopul da a oferi participanţilor o „ieşire" din această situaţie, fără a încerca însă să impună redefinirea respectivă ca o ordine normativă sau valorică în societate.

Tipică este, din acest punct de vedere, panica. Ea apare cînd indivizii nu mai pot acţiona după regulile acceptate şi experimentate de ei, fără a exista însă alte reguli eficace care să garanteze eficacitatea acţiunii. Se creează astfel o stare de tensiune care generează, la rîndul ei, o stare de anxietate în care „obiectele" (lucruri, persoane, relaţii, fenomene, instituţii) din jur sînt privite ca ameninţări generalizate.

Imposibilitatea exercitării controlului asupra factorilor de care depinde succesul a. face necesară restructurarea situaţiei ambigue, recurgîndu-se, pentru aceasta, la credinţe generalizate în anumite valori sau norme a căror forţă mobilizează indivizii în lupta pentru contracararea „puterilor negative" implicate de starea de anxietate. Credinţele generalizate pot fi astfel reduse la structurile raţionalităţii, dar în acest caz se produce o formă de instituţionalizare a comportamentului colectiv. De regulă, acesta din urmă presupune o atitudine iraţională, indiferent dacă ea conduce sau nu la violenţă.

Iraţionalitatea comportamentului colectiv este explicată prin faptul că el reprezintă acele tipuri de a. socială în care componentele, etapele şi momentele sînt comprimate şi aşezate într-o secvenţă independentă de orice formă de adecvare logică.  IU.