Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms

control social

Într-un sens general şi comun, c.s. desemnează procesul prin care o instanţă (persoană, grup, instituţie, asociaţie sau organizaţie) reglementează, orientează, modifică sau influenţează comportamentele sau acţiunile altei instanţe, ce aparţine aceluiaşi sistem, cu ajutorul unor mijloace materiale şi simbolice, în vederea asigurării conformităţii şi păstrării echilibrului specific sistemului. Funcţiile c.s. sînt de prevenire, limitare sau eliminare a abaterilor de la normativitatea existentă. Acestea se realizează prin însuşirea metodelor tipice pentru cultura sistemului şi prin mecanismele instituţionale care recompensează sau sancţionează conformitatea sau devianţa faţă de norme.
Într-un sens mai specific, c.s. este rezultatul raporturilor de interdependenţă dintre elementele unui sistem şi al determinării componentelor de către sistemul căruia îi aparţin. Această accepţiune a fost consacrată ca urmare a progreselor făcute în aplicarea analizei sistemice şi a celei cibernetice în sociologie (R. Boudon, 1982). Atenţia se concentrează asupra posibilităţii de apariţie a unor situaţii critice în funcţionarea unui sistem, care tind să-i tulbure identitatea sau coerenţa, şi asupra tensiunii interne spre conservarea consistenţei sistemului prin îndepărtarea, evitarea sau corectarea raporturilor sau poziţiilor care-i ameninţă integritatea sau echilibrul. Sancţiunile sociale, pozitive sau negative, apar astfel ca acele mecanisme ale c.s. prin care se conservă integritatea normelor, se penalizează acţiunile şi se încurajează conformitatea. În funcţie de mijloacele sau instrumentele utilizate se distinge între c. prin constrîngere (coercitiv) şi c. psiho-social sau persuasiv.

♦ C. coercitiv este realizat de instituţiile juridice şi de cele investite cu asigurarea ordinii publice (L. Althusser le numeşte „aparate represive ale statului") cu ajutorul unor mijloace de forţă sau t de ameninţare cu forţa (fizică sau simbolică). Se exercită asupra acelor acţiuni sau comportamente care se află sub incidenţa delincventei şi criminalităţii sau care sînt apreciate ca pericole importante pentru ordinea socială şi de stat.

♦ C. psiho-social constă în reglementarea şi coordonarea acţiunilor individuale sau de grup cu mijloace instituţionale (formale) sau informale. C. formal constă în definirea şi instituirea de norme impersonale, insti-tuţionalizate în regulamente sau coduri, de regulă scrise de către asociaţii sau organizaţii sociale. Ele precizează drepturi şi obligaţii ale membrilor, recompense şi pedepse (sau sancţiuni pozitive şi negative), cadrul organizatoric etc. Menirea normelor regulamentare este triplă: coordonarea acţiunilor individuale pentru realizarea scopurilor comune, minimalizarea surselor de conflict, perpetuarea asociaţiei sau organizaţiei. Coordonarea se referă la generarea de acţiuni colective, distribuţia în timp a acţiunilor individuale sau colective în funcţie de o ordine a priorităţilor şi a valorilor, integrarea eforturilor individuale în vederea maximizării unei funcţii-obiectiv comune. C. formal sau instituţional tinde nu numai către reglementarea, ci şi spre standardizarea conduitelor instrumentale (productive) şi expresive ale oamenilor sau grupurilor, perpetuînd astfel ordinea socială.

Unele instituţii (cum ar fi cele ştiinţifice, artistice sau de comunicare) se concentrează mai ales asupra coordonării acţiunilor, evitînd producerea de efecte de standardizare a conduitelor productive şi expresive. În general, c. formal face tranziţia dinspre c. coercitiv spre cel informal. C. informai se realizează mai ales la nivelul rolurilor sociale dintr-un sistem şi se manifestă în mod implicit în cadrul interacţiunilor. El este rezultatul socializării în cadrul normativităţii sociale existente şi al învăţării sociale, adică al interiorizării sistemului de norme, de modele de comportare şi atitudini tipice pentru o societate.

♦ La limită, c. informal se manifestă ca autocontrol, respectiv ca reglementare raţională de către o persoană, prin efort conştient sau voluntar, a propriilor comportamente şi relaţii. Autocontrolul presupune alegerea preferenţială dintr-un evantai de cursuri alternative de acţiune. Preferinţa este însă circumscrisă normativ în jurul cursun or acceptabile de acţiune, în virtutea reacţiei naturale a omului de a evita stările de tensiune generate de încălcarea unei norme, autocontrolul avînd astfel şi o dimensiune formală. Totuşi, nicicînd o persoană nu îşi poate controla integral propria conduită, nici măcar temporal, datorită intervenţiei incertitudinii generate de acţiunile altora sau de împrejurările sociale. Ceea ce într-un context de împrejurări apare ca autocontrol este parţial rezultatul influenţei sociale exercitate de alţii în situaţia socială concretă sau al interiorizării c. exterior exercitat anterior.

♦ În general, eficacitatea c.s. depinde de completarea reciprocă a c. informal cu cel formal şi a acestora cu c. coercitiv. Exercitarea exclusivă a unei singure forme de c. nu s-a dovedit a asigura conformitatea, echilibrul sau ordinea socială a unui sistem. Societăţile moderne au tins către accentuarea c. psiho-social şi în special a celui informal, c. coercitiv intrînd în funcţiune atunci cînd ultimul s-a dovedit ineficace. Trebuie spus că tendinţa de raportare exclusivă a c.s. la domeniul sancţiunilor pozitive sau negative pentru asigurarea conformităţii şi conservarea ordinii sau echilibrului sistemic este problematică din cel puţin două puncte de vedere, în primul rînd, au rămas încă destul de obscure mecanismele de asigurare a conformităţii prin aplicarea de sancţiuni. În multe explicaţii ale acestui proces se invocă tendinţa de determinare strictă a acţiunilor individuale de către mediul social integrator şi se operează cu un gen de psihologism îngust utilitar, poate chiar naiv. De exemplu, se consideră că individul se conformează unei norme pentru a evita sancţiunile care sînt privite ca simple consecinţe ale acţiunilor întreprinse. C.s. ar avea o natură similară cu modul în care se exercită efectele legilor fizice asupra comportamentului (dacă cineva s-a fript o dată cu focul va evita a doua oară flacăra). Totuşi evenimentele sînt anticipate de către oameni. Ei pot interveni în producerea şi derularea lor, modificîndu-le, parţial sau total, cursul; unele evenimente se pot dovedi favorabile pentru un timp şi nefavorabile în alte condiţii sau contexte. Numai un număr foarte redus de sancţiuni pozitive sau negative sînt absolut eficace. Conformitatea este astfel un produs parţial şi precar al sancţiunilor, iar c.s. se exercită mai mult în forma implicită a relaţiilor de interdependenţă autoreglatoare dintr-un sistem. În al doilea rînd, c.s. exercitat de societate nu poate fi privit numai din perspectiva exterioară individului. Există o autonomie individuală construită în însuşi procesul de socializare şi manifestată prin capacităţi de instituire a eului pe scena vieţii sociale, de autorealizare sau de cooperare la propria devenire. C.s. implică o reciprocitate interindividuală şi o coordonare a ceea ce este exterior cu ceeace este specific autonomiei personale. În felul acesta, el este nu numai limitativ ci şi incitativ, asociind constrîngerile exterioare şi colective cu iniţiativele şi resursele individuale.

♦ Forma sau mecanismul de exercitare a c.s. depinde şi de modul de distribuire a puterii într-un sistem social şi de necesitatea de autoreglare specifică acestuia. Puterii politice îi sînt întotdeauna asociate mijloace de c., iar forma de exercitare a acestuia depinde de gradul de consolidare a puterii. Atunci cînd ordinea de putere existentă este ameninţată, pentru restabilirea sau menţinerea ei intră în funcţiune mijloacele de c. coercitiv, pe cînd în situaţii de stabilitate relativă sau accentuată se exercită cu predilecţie c. psiho-social. În felul acesta c.s. este un mecanism de autoreglare a echilibrului sistemului social. În funcţionarea acestui mecanism intervine şi „toleranţa" socială faţă de abaterea de la normă. Între idealitatea normativă şi practica socială conformă normei există un spaţiu al devierilor relative produse de varietatea „interpretărilor" individuale (B. A. Williams, 1973; J. Elster, 1979). Instituirea unui c. rigorist îngustează pînă la eliminare astfel de devieri sau interpretări şi multiplică instanţele de c. formal şi coercitiv (E. Goffman, 1959, 1974) într-o ierarhie autogenera-toare. Apare astfel forma de super-c.s. În care, pe lîngă mijloacele obişnuite, apar tehnici speciale (privilegii sau represiuni, persecuţii şi teroare sau adulare şi exemplificare) de eliminare a toleranţei şi exercitare a c. formal şi coercitiv. Instanţele de c. se supraetajează, în general, toleranţa se asociază cu responsabilitatea subiectivă şi cu autocontrolul, dovedindu-se funcţională pentru mecanismul de autoreglaj al sistemului.

♦ Intensitatea c.s. variază istoric, iar în cadrul aceleiaşi epoci de la o societate la alta (K. Marx, E. Durk-heim). Antropologii au demonstrat că în unele societăţi primitive există o întreagă panoplie de mijloace formale de c.s., pe cînd în altele lipsesc cu desăvîrşire (E. E. Evens-Pritchard, M. Fortes, 1940). Variaţii importante în exercitarea c. apar şi în funcţie de tipurile de instituţii sau organizaţii analizate (B. Bernstein, 1985; P. Bourdieu, 1984, I. Szczepanski, 1970). Studiul c.s. a deţinut preeminenţă în teoriile schimbului social (Q. Homans, 1958, 1974; J. Rawls, 1971; J. W. Thibaut, H. H. Kelley, 1959; A. Kuhn, 1974; P. Ekeh, 1974; R. M. Emerson, 1976; H. C. Bredemeier, 1978). Urmărind să releve logica acţiunii, interacţiunii şi relaţiei sociale în care se fac astfel de schimburi de bunuri, semnificaţii etc. care concură la maximizarea beneficiilor şi minimizarea costurilor, teoreticienii acestui domeniu au sistematizat formele de c. implicit sau tacit care intervin în procesul relaţionării interindividuale. Se poate spune, pe de altă parte, că problemele c.s. sînt prezente în orice teorie sociologică, fie că este preocupată de condiţiile generării şi menţinerii ordinii sociale existente, fie că se concentrează asupra proceselor schimbării sociale (T. B. Bottomore, 1972). LV.