|
|
|
(lat. habitus, condiție, caracter")
1. Mod personal sau generic de a fi, de a gîndi, a acționa sau reacționa în conformitate cu valorile, normele sau principiile reprezentative sau dominante într-o cultură sau într-un sistem social. Produs al culturalizării sau socializării, în special ai educației școlare, h. asigură atît integrarea socială, cît și reproducerea principiilor și valorilor dominante.
2. Concept central în teoria reproducției culturale și în cercetările
de sociologia culturii și de etnologie dezvoltate de sociologul francez
contemporan Pierre Bourdieu. În concepția sa, h. este o formație
durabilă, transpozabilă și exhausivă produsă prin interiorizarea principiilor
unui arbitrar cultural, adică a unui ansamblu de cunoștințe și valori selectate
de clasa dominantă, în conformitate cu propriile interese, din capitalul
cultural al unei societăți și activat de munca pedagogică. H. se
manifestă prin scheme de percepție, de gîndire, de apreciere și de acțiune,
parțial sau integral identice ia toți membrii unei clase sau categorii sociale,
contribuind astfel la producția și reproducția integrării intelectuale și a
integrării morale a acesteia. Identitatea extinsă a h. este o realizare,
dar și o aspirație, în măsura în care exprimă gradul de realizare culturală sau
de competență socială legitimă prin care un grup sau o clasă recunosc omul
realizat. L.V.