interacțiune socială
V. acțiune
socială, competiție,
conflict,
cooperare,
grup social,
influență socială,
relație socială
Acțiune reciprocă sau rezultantă a cuplării (interferenței) acțiunilor
inițiate de persoane, grupuri sau colectivități, prin care se influențează
condițiile de manifestare și performanțele obținute, l.s. este
interpersonal sau intergrupală, situațională, de durată variabilă și rezultă din
influențele reciproce ale agenților implicați. În funcție de modurile de
influențare reciprocă, se disting trei forme de i.s.: cooperare, opoziție
și acomodare. Cooperarea se produce atunci cînd interesele și orientările
acțiunilor individuale sînt similare sau comune, pe cînd opoziția se constituie
în condiții de diferențiere și divergență. Cooperarea are o dimensiune
gratificatoare (cînd o persoană o solicită pe alta să-i ofere răspunsuri
încurajatoare pentru propria acțiune, sporindu-i securitatea emoțională) și una
instrumentală (atunci cînd realizarea unui scop solicită efortul concertat al
unor acțiuni inițiate de doi sau mai mulți agenți). Opoziția poate lua forma
competiției (numai un partener își realizează maximal scopurile) sau a
conflictului (în condiții de orientare divergentă ireconciliabilă a intereselor,
scopurilor sau opțiunilor părților). Acomodarea este i.s. care rezultă
din modificarea sau ajustarea acțiunilor în vederea creșterii gradului lor de
compatibilitate. Aici intervine un proces de negociere intersubiectivă implicită
sau explicită menit să reducă divergențele de orientare și să sporească gradul
de cuplare a acțiunilor individuale.
În general, i.s. presupune un consens tacit, sau explicit al actorilor
sociali asupra regulilor care reglementează raporturile interpersonale sau
intergrupale. I.s. relativ stabile sau repetate în situații diferite
circumscriu o relație socială. În acest sens relația socială poate oferi temei
de anticipare a i.s. L.V.
