Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms

normă

V. anomie, consens, normalitate, organizaţie

Model, regulă, prescripţie care reglează comportamentul indivizilor, grupurilor, organizaţiilor, colectivităţilor. N. sînt de tipuri diferite: interdicţii (tipuri de comportamente care sînt interzise, practicarea lor antrenînd diferite pedepse), recomandări (comportamente considerate a fi dezirabile, a căror realizare este recompensată, indicaţii ale performanţei minime acceptate ca de exemplu n. de muncă, ), moduri de a face un lucru -n. tehnice, modele de comportament în diferite situaţii.

Activitatea normativă - activitate de elaborarea a n. şi de impunere a lor.

Sancţiunile comportamnetului sînt de două tipuri:

1. Pedepse (sancţiuni negative) - administrate fie de propria conştiinţă (păreri de rău, mustrare de conştiinţă, remuşcare, regret), fie de alţii - mustrări, reprobare, retragerea suportului uman, întreruperea comunicării şi cooperării, marginalizare, ameninţare sau acţiune agresivă violentă; pot fi aplicate de instituţii şi organisme (amenzi, retrogradări, sancţiuni administrative; sancţiunile juridice reprezintă un caz tipic);
2. Recompense - laude, aprecieri, prestigiu, renume, stimă, considerare, atitudine suportivă, cooperare, recompense materiale de diferite feluri, promovare etc. Componentă principală a activităţii normative, este analizată în una din cele mai bune lucrări de sociologie publicată după război, Sociologia succesului de M. Ralea şi T Herseni.

♦ N. au funcţii variate:

1. Exprimă şi promovează cerinţe funcţionale ale unui sistem anume: „corectitudinea" reprezintă o cerinţă a relaţiilor interpersonale; „disciplina şi îndeplinirea sarcinilor" este o cerinţă esenţială a sistemelor organizaţio-nale. În acest sens fiecare sistem social-uman tinde să-şi formuleze setul său de n. şi valori care să-i promoveze cerinţele sale funcţionale; acest set de n. şi valori specific unei activităţi, unui sistem este desemnat prirj termenul de sistem valorico-normativ. Şi activitatea individuală îşi elaborează propriile n.: pentru a realiza o carte, trebuie să mă documentez, să merg la bibliotecă, să renunţ la o serie de activităţi care mi-ar împrăştia efortul;
2. Expresie acţională a cunoştinţelor acumulate. Multe norme au un caracter tehnic, nu obligatoriu. Dacă vrei să obţii rezultatul x, este nevoie să respecţi n. a, b, c, aceste n. fiind expresia, sub formă de recomandări, a unei cunoaşteri anterioare. Din acest punct de vedere, n. este o modalitate simplă de învăţare şi de transmitere a cunoştinţelor utile acţiunii;
3. Mod simplificat de decizie, de rezolvare a unor probleme cu o ridicată complexitate. În această ipostază, n. reprezintă o reţetă generală de soluţionare a unei clase de probleme. N. organizaţionale sînt de acest tip. Membrii organizaţiei nu trebuie să analizeze situaţiile concrete, să se întrebe ce consecinţe va avea un mod sau altul de soluţionare a respectivelor probleme, ci doar să identifice tipul de problemă şi să aplice soluţia standard care corespunde acesteia;
4. Modalitate simplă de exercitare a controlului. Dacă ar fi să controlezi modul în care fiecare rezolvă o situaţie particulară sau se comportă în fiecars caz în parte, evaluarea comportamentului ar fi cel mai adesea imposibilă, fiind o problemă deschisă, supusă controverselor şi incertitudinilor. Elaborarea de n. de soluţionare a unei clase de probleme face controlul relativ simplu: s-a aplicat corect sau nu respectiva n. ? în acest sens, ca soluţie la modul subiectiv, fluctuant, dominat adesea de interese personale de acţiune în organizaţii, au fost promovate n. generale şi impersonale a căror funcţie este tocmai împiedicarea subiectivismului şi arbitrariului.
5. Crearea consensului şi reducerea incertitudinii. Activitatea colectivă are nevoie de fixarea unor cadre comune (definirea obiectivelor, a situaţiei de acţiune, a mijloacelor de adoptat). În condiţii de incertitudine, stabilirea acestor cadre cognitiv-decizionale ale activităţii devin înalt problematice, mai ales sub aspectul consensului. Incertitudinea generează dissens, diversitate cognitivă. În aceste condiţii, elaborarea de n. sociale asigură un cadru cognitiv-acţional comun; reprezintă baza consensului.

La nivel individual, n. este de natură a absorbi incertitudinea, înlocuind procesul incert de analiză cognitivă a situaţiei şi de formulare a unei soluţii, prin procesul mai simplu şi mai cert de aplicare a n. Studiile lui S. E. Achs şi M. Sherif au scos în evidenţă faptul că grupurile sociale tind în mod spontan să genereze n. a căror funcţie nu este neapărat a promova o cerinţă mai generală, ci a crea un cadru colectiv de gîndire şi acţiune, bază a consensului.

♦ Ca parte a activităţii normative, normarea este activitatea de elaborare de n., de a crea un cadru normativ al unei activităţi /sistem. Unele dintre cele mai importante studii sociologice în acest domeniu se referă la respectarea n.: conformism / nonconformism / devianţă / activităţi / sistem. Dacă la nivelul grupurilor s-au făcut studii sistematice asupra factorilor care generează comportamentul conformist sau neconformist, cît şi asupra relaţiilor dintre grup şi deviant, la nivelul colectivităţii asemenea studii sînt mult mai rare. Există în această privinţă două puncte de vedere.

Punctul de vedere etic, ilustrat poate cel mai clar de I. Kant, consideră că n. pot fi respectate şi nerespectarea lor reprezintă un act cu o explicaţie strict individuală, frizînd mai mult patologicul moral. În termenii sistemului, problema respectării n. se pune sub forma normalităţii acestuia. În consecinţă, Kant considera că este posibilă o societate complet normală, morală. Această poziţie decurge din teoria sa asupra libertăţii: libertatea are două sensuri, un sens negativ, - omul poate să se sustragă oricărui determinism exterior - şi un sens pozitiv - omul poate să promoveze întotdeauna, în orice condiţii, comportamentul cerut de n.

Punctul de vedere sociologic consideră comportamentul anormal nu ca ceva de blamat, ci ca un fapt de explicat. Studiile actuale de sociologie a n. au scos în evidenţă o serie de limite şi de consecinţe negative secundare ale activităţii normative:

1. Caracterul contradictoriu al sistemelor valorico-normative. O stare absolut normală (conformitate absolută cu normele) poate exista doar atunci cînd sistemul de n. este coerent, non-contradictoriu. În fapt, datorită complexităţii organizării sociale, subsistemele care compun societatea globală prezintă adesea cerinţe normative contradictorii, punînd pe individ în situaţia de a fi adesea deviant în raport cu o n. sau arta.
2. N. promovează o serie de cerinţe reale ale sistemelor social-umane, dar nu toate cerinţele care presează asupra comportamentului uman individual şi colectiv îşi găsesc sau pot să-şi găsească o expresie normativă. Din acest motiv, spaţiul funcţional în care comportamentul se constituie este mai complex decît sistemul valorico-normativ care operează la un moment dat. Comportamentul neconform cu n. este un produs al acestor cerinţe, necesităţi, presiuni care nu au fost exprimate într-o modalitate normativă. Dacă considerăm aceste două argumente, putem înţelege de ce un sistem real rareori este norma! în sensul conformităţii complete cu normele existente. Mai mult, există argumente că un sistem normal ar putea fi chiar dis-funcţional, patologic într-un sens mai profund, diferit deci de optimul funcţional.
3. Activitatea normativă, utilizînd în mod sistematic sancţiunile, generează inevitabil comportamente defensive. Acestea, pe de o parte, limitează eficacitatea activităţii normative însăşi, iar pe de altă parte, generează procese disfuncţionale, dezorganizatoare, inclusiv tensiuni şi conflicte sociale şi interpersonale între instanţele care aplică şi sancţionează n. şi colectivitatea căreia acestea îi sînt aplicate.
4. N. stabilesc standarde minime de comportament şi prin aceasta generează o tendinţă de regres a performanţei la aceste standarde.
5. Tind să substituie comportamentele orientate de procese cognitive complexe, centrate pe soluţionarea situaţiilor concrete, cu o activitate cognitivă mai simplă,-fundată pe identificarea unor clase generale de situaţii şi aplicarea quasi-mecanică a soluţiilor normate. Responsabilitatea pentru consecinţele efective ale comportamentului, pentru calitatea soluţiilor adoptate este înlocuită cu responsabilitatea respectării n.

În utlizarea excesivă a n. se originează o serie de patologii specifice: rigiditate, îngustime a cîmpului cognitiv şi moral, plafonare sistematică a activităţilor cognitive. Starea de anomie reprezintă o stare de criză a unui sistem valorico-normativ. C.Z.