Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms

propagandă

V. atitudine, comunicare, difuziune, ideologie, influenţă socială, manipulare, mass-media, persuasiune

Activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspîndire a unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şi ideologii, în scopul influenţării, schimbării, formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. P. se realizează astfel încît să conducă la realizarea scopurilor şi intereselor grupului pe care îl serveşte, neexistînd o p. neutrală valoric sau obiectivă. Cel mai adesea, p. se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare şi urmăreşte realizarea unor scopuri de manipulare. Există însă şi forme de p. (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală etc.) diferenţiate după conţinut şi prin raportare la profilul grupării sociale care o iniţiază, urmărind realizarea unor scopuri persuasive.

Cînd se constituie ca sistem, p. dispune de:

a. o structură instituţională specializată;

b. o ideologie şi o tablă de valori aflate în corespondenţă cu interesele şi obiectivele grupării sociale pe care o reprezintă;

c. mijloace şi metode de transmitere a mesajelor. Structura instituţională include aparatul de conducere ierarhică, precum şi centre de organizare, studiu, proiectare şi difuziune ale mesajelor. Ideologia, tabla de valori, ca şi interesele şi obiectivele sînt luate ca referinţă pentru programarea şi realizarea p.

În sociologia p. o atenţie deosebită este acordată mijloacelor şi metodelor de transmitere. În acest sens au fost consacrate mai multe metode de p. Una constă într-o astfel de organizare a mesajelor încît să provoace trăiri şi adeziuni afective, mai ales de tip emoţional. Mai întîi se indică consecinţele negative ale unei opţiuni personale provocate de o agenţie anume (afectare a intereselor, ameninţare a poziţiei individuale, împiedicarea realizării unor obiective personale importante etc.) pentru a declanşa reacţia afectivă negativă faţă de aceasta şi apoi se prezintă o alternativă diferită care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logică sau prezentarea de fapte relevante, ci pe acele informaţii care au o profundă rezonanţă afectivă.

„P. faptelor" (R. K. Merton, P. Lazarsfeld) este centrată pe transmiterea de fapte cît mai concrete, saturate de amănunte relevante pentru persoanele ale căror opţiuni ar urma să fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate şi care dispun de potenţialitatea descoperirii unei surprize de către receptor. Îndemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unei căi sînt înlocuite de o astfel de selecţie şi prezentare a faptelor care provoacă opţiunea personală pentru acea cale prezentată ca cea mai bună dintre cele posibile. În felul acesta se lasă impresia autonomiei personale în luarea deciziei.

P. bazată pe comunicarea persuasivă presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emoţional şi care se bazează pe persuabilitatea membrilor audienţei. O distincţie importantă se face între p. tactică (proiectată pe termen scurt pentru obţinerea unor afecte imediate) şi p. strategică (pe termen lung, destinată formării sau modificării valorilor, atitudinilor de bază şi concepţiilor proprii indivizilor şi societăţii). M.V.