Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms

relaţii interpersonale

V. comunicare, dinamica grupului, grup social, interacţiune socială, psihologie umanistă

Tip de relaţii sociale caracterizate prin faptul că sînt stabilite între persoane (nu grupuri, instituţii, colectivităţi) şi sînt regizate într-o măsură semnificativă de logica necesităţilor umane individuale. Multe necesităţi individuale sînt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu. Omul este o fiinţă socială şi în sensul că „are nevoie de celălalt om". Dinamica acestor necesităţi orientează şi reglează relaţiile dintre persoane. Sînt relaţii constituite în primul rînd pentru satisfacerea necesităţilor de sociabilitate: relaţiile de prietenie, „distracţia" în comun, relaţiile de dragoste. Şi în relaţiile sociale (relaţiile de muncă, politice) componenta interpersonală este puternică. Logica r.i. se poate suprapune sau interfera cu logica relaţiei sociale, distorsionînd-o pe aceasta sau facilitînd-o.

♦ R.i. s-au dovedit a fi importante atît din punctul de vedere al individului uman (psihologic), cît şi al funcţionării societăţii (sociologic). Psihologic: normalitatea psihologică şi dezvoltarea umană nu reprezintă o stare strict individuală, ci se realizează în contextul r.i. Acestea pot fi un mediu patogen (inhibiţii, dependenţă, manipulare, exploatare şi utilizare a celuilalt, agresivitate, închidere, neîncredere, ostilitate şi concurenţă, într-un cuvînt alienare interpersonală) sau dimpotrivă un mediu supcîtiv pentru manifestarea sănătoasă a personalităţii umane, pentru dezvoltarea umană (suport psihologic, stimulare, deschidere, sinceritate, feedback pozitiv).

Un mediu interpersonal pozitiv, suportiv, bazat pe acceptare reciprocă, stimă, sinceritate, feedback pozitiv reprezintă o condiţie esenţială a dezvoltării personale. Pentru aceasta este necesar, pe de o parte, să se promoveze un nou tip de r.i., bazate pe noi valori, iar pe de altă parte o organizare socială care să elimine ostilitatea şi dominarea. Din acest punct de vedere, antropologul american Ruth Benedict introduce conceptul de societate sinergică: o societate care asigură condiţiile sociale şi instituţionale ce fac posibilă fuzionarea „egoismului" şi „altruismului"; atunci cînd o persoană urmăreşte satisfacţii personale, automat ajută pe ceilalţi, iar cînd acţionează altruist obţine totodată recompense şi satisfacţii pentru sine însuşi.

Din perspectiva r.i. s-a formulat una dintre cele mai interesante critici ale alienării, dezumanizării produse de anumite tipuri de organizare socială. În opoziţie s-a cristalizat proiectul unei societăţi astfel organizate încît să permită dezvoltarea egală, democratică a tuturor membrilor săi, denumit de A. Maslow societate eupsihică.

Social: organizarea sistemelor sociale care nu ţine seama de necesităţile umane complexe, recurgînd la metode de coerciţie, nu poate atinge nivele ridicate de eficienţă. Funcţionarea normală şi eficientă a societăţii nu poate avea loc (şi în acest sens s-au acumulat argumente importante), decît în condiţiile în care oferă un mediu social suportiv, pozitiv pentru membrii săi. Încă din anii '30, cercetările conduse de Elton Mayo au dus la elaborarea teoriei „relaţiilor umane" (The Human Problems of Industrial Civilization, 1933), cu mare impact asupra organizării întreprinderilor.

Teza centrală a „relaţiilor umane" este că necesităţile complexe ale oamenilor (stimă, respect, mediu uman suportiv, pozitiv, starea de satisfacţie) reprezintă o importantă sursă motivaţională a performanţei. Umanizarea relaţiilor de muncă este o cale de a obţine performanţe ridicate. De aici s-a dezvoltat o întreagă orientare în sociologia organizaţională fundată pe ideea utilizării „resurselor umane ale întreprinderii". O organizaţie eficientă, creativă, flexibilă se fundează pe r.i. deschise, stimulative, în care fiecare membru participă activ, dezvoltîndu-şi şi afirmîndu-şi propriile capacităţi (Rensis Likert, New Patterns of Management, 1961). Ignorarea individului uman reprezintă o sursă importantă de perturbări şi ineficientă. În lucrările sale, Chris Argyris (Interpersonal Competence and Organizational Effectiveness, 1962 şi Integrating the Individual and Organization, 1964) propune un nou tip de organizaţie care să asigure maximizarea satisfacerii necesităţilor sociale ale personalităţii umane ca sursă a eficienţei organizaţiei, bazat pe competenţa interpersonală.

♦ Reconstituirea r.i. după o logică umană pozitivă reprezintă obiectul diferitelor tehnici de grup dezvoltate în ultimele decenii, dintre care cele mai cunoscute sînt T-Grupul şi Grupul de întîlnire. Carl Rogers, întemeietorul acestuia din urmă, aprecia că descoperirile teoretice şi tehnice legate de utilizarea grupului sînt echivalente ca importanţă cu descoperirea energiei nucleare. Toate formele de învăţare de grup se centrează pe principiul că r.i. pot să reprezinte frîne sau dimpotrivă facilitatori ai dezvoltării personale, cooperării şi colaborării. Unele tehnici de învăţare în grup (T-Grupul) încearcă să sporească capacitatea de înţelegere de sine şi a celorlalţi, a proceselor interpersonale, de grup, pentru a mări capacitatea acţiunii sociale; alte tehnici (Grupul de întîlnire) sînt orientate mai mult spre dezvoltarea personalităţii, prin eliminarea inhibiţiilor sociale, prin crearea unor r.i. reciproc suportive. Psihologia umanistă a adus contribuţii importante la reconsiderarea r.i. şi sociale din perspectiva necesităţilor umane.

♦ R.i. au intrat în atenţie şi datorită unei dileme organizatorice a societăţii actuale. În problema interferenţei celor două logici, a activităţilor sociale, colective, şi a r.i. purtătoare ale logicii individului uman, se înfruntă două strategii distincte:

a. Promovarea unor relaţii sociale depersonalizate („strategie mecanicistă"). Pentru a exclude subiectivismul, promovarea intereselor personale, comportamentul uman în contextul diferitelor activităţi sociale trebuie să fie supus unor norme riguroase, generale şi impersonale, care să-l reglementeze strict din perspectiva logicii sistemului social. Relaţiile sociale devin strict funcţionale, impersonale, rezultat al îndeplinirii stricte şi exclusive a cerinţelor rolurilor sociale. Această strategie a fost criticată din două puncte de vedere distincte:

1. Consecinţe umane distructive. Persoana umană este pulverizată într-o mulţime de roluri ce exprimă o logică exterioară, propria sa logică rămînînd cronic subdezvoltată. Este o strategie frustrantă pentru indivizi pentru că blochează autodezvoltarea şi satisfacerea necesităţilor umane în relaţiile sociale. Are deci un efect dezumanizant.
2. Consecinţe sociale negative: Subdezvoltarea personală, frustrarea necesităţilor umane de ordin social generează inevitabil rigiditate, dificultăţi în comunicare şi cooperare; frustrarea necesităţilor umane are consecinţe dezorganizatoare, perturbatoare pentru activităţile sociale propriu-zise.

b. Promovarea unei strategii expresive sau „organice": găsirea unor modalităţi de îmbinare armonioasă a logicii sociale cu logica umană, în cadrul unor reiaţii care să promoveze eficient atît finalităţile sociale, cît şi cele personale. Activităţile sociale, umanizate, în care omul îşi exprimă şi actualizează capacităţile sale, personalitatea sa de ansamblu, sînt de fapt înalt eficiente şi din punct de vedere social. Doar o societate umanizată este o societate care funcţionează eficace.  E.Z.